POEZII - MIHAI EMINESCU

LA MORMINTUL LUI ARON PUMNUL

Imbraca-te in doliu, frumoasa Bucovina,
Cu cipru verde-ncinge antica fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ti auroasa si senina
Se stinse un luceafar, se stinse o lumina,
Se stinse-o dalba stea!
Metalica, vibrinda a clopotelor jale
Vuieste in cadenta si suna intristat;
Caci, ah! geniul mare al desteptarii tale
Pasi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Si-n urma-i ne-a lasat!
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt si mare,
Colo unde te-asteapta toti ingerii in cor,
Ce-ntoana tainic, dulce a sferelor cintare
Si-ti impletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!
Te plinge Bucovina, te plinge-n voce tare,
Te plinge-n tinguire si locul tau natal;
Caci umbra ta mareata in falnica-i zburare
O urma-ncet cu ochiul in trista lacrimare
Ce-i simt national!
Urmeze inca-n cale-ti si lacrima duioasa,
Ce junii toti o varsa pe trist mormintul tau,
Urmeze-ti ca pri zboru-ti in cinturi tinguioase,
In cinturi rasuninde, suspine-armonioase,
Colo, in Eliseu!

CE-TI DORESC EU TIE, DULCE ROMANIE

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Caci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de singe dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Cind s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii sa orbeasca-l face,
Cind cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca sa coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu ii fa altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai in fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata in vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

SI DACA...

Si daca ramuri bat in geam
Si se cutremur plopii,
E ca in minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.
Si daca stele bat in lac
Adincu-i luminindu-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninindu-mi gindul.
Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

SOMNOROASE PASARELE...

Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna,
Se ascund in ramurele -
Noapte buna!
Doar izvoarele suspina,
Pe cind codrul negru tace;
Dorm si florile-n gradina -
Dormi in pace!
Trece lebada pe ape
Intre trestii sa se culce -
Fie-ti ingerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a noptii feerie
Se ridica mindra luna,
Totu-i vis si armonie -
Noapte buna!
(1883, decembrie)

DE-OR TRECE ANII...

De-or trece anii cum trecura,
Ea tot mai mult imi va place,
Pentru ca-n toat-a ei faptura
E-un "nu stiu cum" s-un "nu stiu ce".
M-a fermecat cu vreo scinteie
Din clipa-n care ne vazum ?
Desi nu e decit femeie,
E totusi altfel, "nu stiu cum".
De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tace;
Dac-al ei glas e armonie,
E si-n tacere-i "nu stiu ce".
Astfel robit de-aceeasi jale
Petrec mereu acelasi drum...
In taina farmecelor sale
E-un "nu stiu ce" s-un "nu stiu cum".
(1883, decembrie)

LA MIJLOC DE CODRU...

La mijloc de codru des
Toate pasarile ies
Din huceag de alunis,
La voiosul luminis,
Luminis de linga balta,
Care-n trestia inalta
Leganindu-se din unde,
In adincu-i se patrunde
Si de luna si de soare
Si de pasari calatoare,
Si de luna si de stele
Si de zbor de rindunele
Si de chipul dragei mele.
(1883, decembrie)

MAI AM UN SINGUR DOR...

Mai am un singur dor :
In linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.
Si nime-n urma mea
Nu-mi plinga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.
Pe cind cu zgomot cad
Izvoarele-ntr-una.
Alunece luna
Prin virfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vint,
Deasupra-mi teiul sfint
Sa-si scuture creanga.
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zimbeasca iar.
Va geme de patemi
Al marii aspru cint...
Ci eu voi fi pamint
In singuratate-mi.
(1883, decembrie)

PESTE VIRFURI

Peste virfuri trece luna,
Codru-si bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul suna.
Mai departe, mai departe,
Mai incet, tot mai incet,
Sufletu-mi nemingiiet
Indulcind cu dor de moarte.
De ce taci, cind fermecata
Inima-mi spre tine-ntorn ?
Mai suna-vei dulce corn,
Pentru mine vreodata ?
(1883, decembrie)

INGER DE PAZA

Cind sufletu-mi noaptea veghea in estaze,
Vedeam ca in vis pe-al meu inger de paza,
Incins cu o haina de umbre si raze,
C-asupra-mi c-un zimbet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui intr-o palida haina,
Copila cuprinsa de dor si de taina,
Fugi acel inger de ochiu-ti invins.
Esti demon, copila, ca numai c-o zare
Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare
Facusi pe-al meu inger cu spaima sa zboare,
El, veghea mea sfinta, amicul fidel ?
Ori poate !... O,-nchide lungi genele tale,
Sa pot recunoaste trasaturile-ti pale,
Caci tu - tu esti el.
(1871, 15 iunie)

LACUL

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca;
Tresarind in cercuri albe
El cutremura o barca.
Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii sa rasara
Si sa-mi cada lin pe piept;
Sa sarim in luntrea mica
Inginati de glas de ape,
Si sa scap din mina cirma,
Si lopetile sa-mi scape;
Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blindei lune -
Vintu-n trestii lin fosneasca,
Unduioasa apa sune !
Dar nu vine ... Singuratic
In zadar suspin si sufar
Linga lacul cel albastru
Incarcat cu flori de nufar.
(1876, 1 septembrie)

NOAPTEA

Noaptea potolit si vinat arde focul in camin;
Dintr-un colt pe-o stofa rosa eu in fata lui privesc,
Pin'ce mintea imi adoarme, pin'ce genele-mi clipesc;
Luminarea-i stinsa-n casa... somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin intuneric te apropii surizinda,
Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara;
Pe genunchi imi asezi, iubito, bratele-ti imi inconjoara
Gitul... iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.
Cu ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l inlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;
S-apoi ca din vis trezita, cu minute albe, dulci,
De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte
Netezesti incet si lenes fruntea mea cea linistita
Si gindind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe frunte-mi in mijloc
Si surizi, cum ride visul intr-o inima-ndragita.
O! dezmiarda, pin'ce fruntea-mi este neteda si lina,
O! dezmiarda, pin-esti juna ca lumina cea din soare,
Pin-esti clara ca o roua, pin-esti dulce ca o floare,
Pin'nu-i fata mea zbircita, pin'nu-i inima batrina.
(1871, 15 iunie)

CRAIASA DIN POVESTI

Neguri albe, stralucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le intinde pe cimpie;
S-adun flori in sezatoare
De painjen tort sa rumpa,
Si anina-n haina noptii
Boabe mari de piatra scumpa.
Linga lac, pe care norii
Au urzit o umbra fina,
Rupta de miscari de valuri
Ca de bulgari de lumina,
Dindu-si trestia-ntr-o parte,
Sta copila lin plecata,
Trandafiri arunca rosii
Peste unda fermecata.
Ca sa vad-un chip, se uita
Cum alearga apa-n cercuri,
Caci vrajit de mult e lacul
De-un cuvint al sfintei Miercuri:
Ca sa iasa chipu-n fata,
Trandafiri arunca tineri,
Caci vrajiti sunt trandafirii
De-un cuvint al sfintei Vineri.
Ea se uita... Paru-i galben,
Fata ei lucesc in luna,
Iar in ochii ei albastri
Toate basmele s-aduna.
(1876, 1 septembrie)

DORINTA

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.
Si in bratele-mi intinse
Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,
Sa-ti desprind din crestet valul,
Sa-l ridic de pe obraz.
Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri - singurei,
Iar in par infiorate
Or sa-ti cada flori de tei.
Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat incet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci...
Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cint
Singuratece izvoare,
Blinda batere de vint;
Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or sa cada rinduri - rinduri.
(1876, 1 septembrie)

DEPARTE SUNT DE TINE...

Departe sunt de tine si singur linga foc,
Petrec in minte viata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani imi pare in lume c-am trait,
Ca sunt batrin ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad in picuri,
Redesteptind in fata-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vintul loveste in feresti,
Se-toarce-n gindu-mi firul duioaselor povesti,
S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,
Cu ochii mari in lacrimi, cu mini subtiri si reci;
Cu bratele-amindoua de gitul meu te-anini
Si parca-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu te string la piept averea-mi de-amor si frumuseti,
In sarutari unim noi sarmanele vieti...
O! glasul amintirii ramiie pururi mut,
Sa uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,
Sa uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smuls...
Voi fi batrin si singur, vei fi murit de mult!
(1878, 1 martie)

O, RAMII

"O, ramii, ramii la mine,
Te iubesc atit de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult;
In al umbrei intuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adinc in ape
Cu ochi negri si cuminti;
Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi in taina
Mersul cirdului de cerbi;
Eu te vad rapit de farmec
Cum ingini cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzind piciorul gol
Si privind in luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."
Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinind;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit in cimp rizind.
Astazi chiar de m-as intoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?
(1879, 1 februarie)

DE CITE ORI, IUBITO...

De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe cind a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pilc intreg de pasari, pierzindu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rau nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visindu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Suntem tot mai departe deolalta amindoi,
Din ce in ce mai sigur ma-ntunec si inghet,
Cind nute pierzi in zarea eternei dimineti.
(1879, 1 septembrie)

FOAIA VESTEDA

(dupa N. Lenau)
Vintu-o foaie vestejita
Mi-au adus miscind fereastra -
Este moartea ce-mi trimite
Fara plic scrisoarea-aceasta.
Voi pastra-o, voi intinde-o,
Intre foile acele,
Ce le am din alte timpuri
De la mina dragei mele.
Cum copacu-si uita foaia
Ce pe vint mi-a fost trimisa,
Astfel ea uita-au poate
Aste foi de dinsa scrise.
Vorbele iubirii moarte
Vinovate-mi stau in fata,
Dovedite de minciuna
Cer sa sting a lor viata.
Dulcea lor zadarnicie
Nu ma-ndur s-o pun pe foc,
Desi-mi stau atit de triste
Ca nu pot muri pe loc.
Voi pastra intreg amarul
Si norocul astor foi,
In durerea vechii pierderi
Recitindu-ma-napoi;
Numai vestea blind-a mortii,
Foaia trista le-am adaos:
Moartea vindec-orice rana,
Dind la patime repaos.
(1879, 1 octombrie)

REVEDERE

- Codrule, codrutule,
Ce mai faci, dragutule,
Ca de cind nu ne-am vazut,
Multa vreme au trecut
Si de cind m-am departat,
Multa lume am imblat.
- Ia, eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupindu-le,
Apele-astupindu-le,
Troienind cararile,
Si gonind cintarile;
Si mai fac ce fac de mult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cararea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Implindu-si cofeile,
Mi-o cinta femeile.
- Codrule cu riuri line,
Vreme trece, vreme vine,
Tu din tinar precum esti
Tot mereu intineresti.
- Ce mi-i vremea, cind de veacuri
Stele-mi scinteie pe lacuri,
Ca de-i vremea rea sau buna,
Vintu-mi bate, frunza-mi suna;
Si de-i vremea buna, rea,
Mie-mi curge Dunarea.
Numai omu-i schimbator,
Pe pamint ratacitor,
Iar noi locului ne tinem,
Cum am fost asa raminem:
Marea si cu riurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna si cu soarele,
Codrul cu izvoarele.
(1879, 1 octombrie)

O, MAMA...

O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfintului mormint
Se scutura salcimii de toamna si de vint,
Se bat incet din ramuri, ingina glasul tau...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Cind voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plingi;
Din teiul sfint si dulce o ramura sa fringi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormintul meu...
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormintul sa ni-l sape la margine de riu,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sinul meu...
Mereu va plinge apa, noi vom dormi mereu.
(1880, 1 aprilie)

CIND AMINTIRILE

Cind amintirile-n trecut
Incearca sa ma cheme,
Pe drumul lung si cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Si azi aceleasi stele,
Ce-au luminat atit de des
Induiosarii mele.
Si peste arbori rasfirati
Rasare blinda luna,
Ce ne gasea imbratisati
Soptindu-ne-mpreuna.
A noastre inimi isi jurau
Credinta pe toti vecii,
Cind pe carari se scuturau
De floare liliecii.
Putut-au oare-atita dor
In noapte sa se stinga,
Cind valurile de izvor
N-au incetat sa plinga,
Cind luna trece prin stejari
Urmind mereu in cale-si,
Cind ochii tai, tot inca mari,
Se uita dulci si galesi?
(1883, 15/27 mai)

ADIO

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Ramii, ramii cu bine!
Ma voi feri in calea mea
De tine.
De astazi dar tu fa ce vrei,
De astazi nu-mi mai pasa
Ca cea mai dulce-ntre femei
Ma lasa.
Caci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Sa ma imbat si de scintei
Din stele,
Cind degerind atitea dati,
Eu ma uitam prin ramuri
Si asteptam sa te arati
La geamuri.
O, cit eram de fericit
Sa mergem impreuna,
Sub acel farmec linistit
De luna!
Si cind in taina ma rugam
Ca noaptea-n loc sa steie,
In veci alaturi sa te am,
Femeie!
Din a lor treacat sa apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Caci astazi daca mai ascult
Nimicurile-aceste,
Imi pare-o veche, de demult
Poveste.
Si daca luna bate-n lunci
Si tremura pe lacuri,
Totusi imi pare ca de-atunci
Sunt veacuri.
Cu ochii serei cei dintii
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-mi urma mea ramii-
Adio!
(1883, 5/17 iunie)

CE E AMORUL?

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Caci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.
De-un semn in treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit sa n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.
Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:
Dispar si cerul si pamint
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.
Te urmareste saptamini
Un pas facut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.
Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.
Caci scris a fost ca viata ta
De doru-i sa nu-ncapa,
Caci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.
(1883, 17/29 iunie)

SE BATE MIEZUL NOPTII...

Se bate miezul noptii in clopotul de-arama,
Si somnul, vames vietii, nu vrea sa-mi ieie vama.
Pe cai batute-adesea vrea mintea sa ma poarte,
S-asaman intr-olalta viata si cu moarte;
Ci cumpana gindiri-mi si azi nu se mai schimba,
Caci intre amindoua sta neclintita limba.
(1883, decembrie)
ODA
(in metru antic)
Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tinar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Cind deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pin-in fund baui voluptatea mortii
Neinduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari...
Pot sa mai reviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii tulburatori din cale,
Vino iar in sin, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!
(1883, decembrie)

IUBIND IN TAINA...

Iubind in taina am pastrat tacere,
Gindind ca astfel o sa-ti placa tie,
Caci in priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau sa ma-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete?
Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-unzimbet faci gindirea sa se-mbete.
Fa un sfirsit durerii... vin' la sinu-mi.
(1883, decembrie)

TRECUT-AU ANII...

Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri
Si niciodata n-or sa vie iara,
Caci nu ma-ncinta azi cum se miscara
Povesti si doine, ghicitori, eresuri,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninara,
Abia-ntelese, plin de-ntelesuri -
Cu-a tale umbre azi in van ma-npresuri,
O, ceas al tainei, asfintit de sara.
Sa smulg un sunet din trecutul vietii,
Sa fac, o, suflet, ca din nou sa tremuri
Cu mina mea in van pe lira lunec;
Pierdut e totu-n zarea tineretii
Si muta-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creste-n urma mea... ma-ntunec!
(1883, decembrie)

VENETIA

S-a stins viata falnicei Venetii,
N-auzi cintari, nu vezi lumini de baluri;
Pe scari de marmura, prin vechi portaluri,
Patrunde luna, inalbind paretii.
Okeanos plinge pe canaluri...
El numa-n veci e-n floarea tineretii,
Miresei dulci i-ar da suflarea vietii,
Izbeste-n ziduri vechi, sunind din valuri.
Ca-n tintirim tacere e-n cetate.
Preot ramas din a vechimii zile,
San Mare sinistru miezul noptii bate.
Cu glas adinc, cu graiul de Sibile,
Rosteste lin in clipe cadentate:
"Nu-nvie mortii - e-n zadar, copile!"
(1883, decembrie)

CU MINE ZILELE-TI ADAOGI...

Cu mine zilele-ti adaogi,
Cu ieri viata ta o scazi
Si ai cu toate astea-n fata
De-a pururi ziua cea de azi.
Cind unul trece, altul vine
In asta lume a-l urma,
Precum cind soarele apune
El si rasare undeva.
Se pare cum ca alte valuri
Cobor mereu pe-acelasi vad,
Se pare cum ca-i alta toamna,
Ci-n veci aceleasi frunze cad.
Naintea noptii noastre imbla
Craiasa dulcii dimineti;
Chiar moartea insasi e-o parere
Si un visternic de vieti.
Din orice clipa trecatoare
Ast adevar il inteleg,
Ca sprijina vecia-ntreaga
Si-nvirte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acesta
Si se cufunde in trecut,
Tu ai s-acum comoara-ntreaga
Ce-n suflet pururi ai avut.
Cu mine zilele-ti adaogi,
Cu ieri viata ta o scazi,
Avind cu toate astea-n fata
De-a purure ziua de azi.
Privelistile sclipitoare,
Ce-n repezi siruri se distern,
Repaosa nestramutate
Sub raza gindului etern.
(1883, decembrie)

DIN VALURILE VREMII...

Din valurile vremii, iubita mea, rasai
Cu bratele de marmur, cu parul lung, balai -
Si fata stravezie ca fata albei ceri
Slabita e de umbra duioaselor dureri!
Cu zimbetul tau dulce tu mingii ochii mei,
Femeie intre stele si stea intre femei
Si intorcindu-ti fata spre umarul tau sting,
In ochii fericirii ma uit pierdut si pling.
Cum oare din noianul de neguri sa te rump,
Sa te ridic la pieptu-mi, iubite inger scump,
Si fata mea in lacrimi pe fata ta s-o plec,
Cu sarutari aprinse suflarea sa ti-o-nec
Si mina friguroasa s-o incalzesc la sin,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o tin.
Dar vai, un chip aievea nu esti, astfel de treci
Si umbra ta se pierde in negurile reci,
De ma gasesc iar singur cu bratele in jos
In trista amintire a visului frumos...
Zadarnic dupa umbra ta dulce le intind:
Din valurile vremii nu pot sa te cuprind.
(1883, decembrie)

CE TE LEGENI...

- Ce te legeni, codrule,
Fara ploaie, fara vint,
Cu crengile la pamint?
- De ce nu m-as legana,
Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste.
Bate vintul frunza-n dunga -
Cintaretii mi-i alunga;
Bate vintul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!
Peste virf de ramurele
Trec in stoluri rindunele,
Ducind gindurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rind, pe rind,
Zarea lumii-ntunecind,
Si se duc ca clipele,
Scuturind aripele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngin numai cu el!
(1883, decembrie)

LA MIJLOC DE CODRU...

La mijloc de codru des
Toate pasarile ies,
Din huceag de alunis,
La voiosul luminis,
Luminis de linga balta,
Care-n trestia inalta
Leganindu-se din unde,
In adincu-i se patrunde
Si de luna si de soare
Si de pasari calatoare,
Si de luna si de stele
Si de zbor de rindunele
Si de chipul dragei mele.
(1883, decembrie)
DE-OI ADORMI...
(varianta)
De-oi adormi curind
In noaptea uitarii,
Sa ma duceti tacind
La marginea marii.
Nu voi sicriu bogat,
Faclie si flamuri,
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Luceasc-un ceeer senin
Pe-adincile ape,
Care-n dureri adinci
Se nalta la maluri,
S-ar atirna de stinci
Cu brate de valuri,
Se nalta, dar recad
Si murmura-ntr-una,
Cind pe paduri de brad
Aluneca luna.
Si nime-n urma mea
Nu-mi plinga la crestet,
Doar moartea glas sa dea
Frunzisului vested.
Sa treaca lin prin vint
Atotstiutoarea,
Deasupra-mi teiul sfint
Sa-si scuture floarea.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci inainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri-aminte,
Ce n-or sti sa privesc
O lume de patemi,
Pe cind liane cresc
Pe singuratate-mi.
(1883, decembrie)

CRITICILOR MEI

Multe flori sunt,dar putine
Rod in lume o sa poarte
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.
E usor a scrie versuri
Cind nimic nu ai a spune,
Insirind cuvinte goale
Ce din coada au sa sune.
Dar cind inima-ti framinta
Doruri vii si patimi multe,
S-a lor glasuri a ta minte
Sta pe toate sa le-asculte,
Ca si flori in poarta vietii
Bat la portile gindirii,
Toate cer intrarea-n lume,
Cer vesmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
Nenduratii ochi de ghiata?
Ah! atuncea ti se pare
Ca pe cap iti cade cerul:
Unde vei gasi cuvintul
Ce exprima adevarul?
Critici voi, cu flori desarte,
Care roade n-ati adus -
E usor a scrie versuri
Cind nimic nu ai de spus.
(1883, decembrie)

NU VOI MORMINT BOGAT

(varianta)

Nu voi mormint bogat,
Cintare si flamuri,
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.
Si nime-n urma mea
Nu-mi plinga la crestet,
Frunzisului vested
Doar vintul glas sa-i dea.
In linistea sarii
Sa ma-ngropati, pe cind
Trec stoluri greu zburind
La marginea marii.
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Luceasca cer senin
Eternelor ape,
Care din vai adinci
Se nalta la maluri,
Cu brate de valuri
S-ar atirna de stinci -
Si murmura-ntr-una
Cind spumegind recad,
Iar pe paduri de brad
Alunece luna.
Reverse dulci scintei
Atotstiutoarea,
Deasupra-mi crengi de tei
Sa-si scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci inainte,
Aduceri-aminte
M-or coperi cu drag
Si stinsele patemi
Le-or troieni cazind,
Uitarea intinzind
Pe singuratate-mi.
(1883, decembrie)

DIN NOAPTEA...

Din noaptea vecinicei uitari
In care toate curg,
A vietii noastre desmierdari
Si raze din amurg,
De unde nu mai strabatu
Nimic din ce-au apus -
As vrea odata-n viata tu
Sa te inalti in sus.
Si daca ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu ma priveste linistit
Cu stinsele lumini.
Si daca glasul adorat
N-o spune un cuvint,
Tot inteleg ca m-ai chemat
Dincolo de mormint.
(1884, 12/24 februarie)

SARA PE DEAL

Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele pling, clar izvorind in fintine;
Sub un salcim, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfinta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de ginduri ti-e plina.
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi cesele-n luna ridica,
Scirtiie-n vint cumpana de fintina,
Valea-i in fum, fluiere murmura-n stina.
Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cimp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi imple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! in curind satul in vale-amuteste;
Ah! in curind pasul-mi spre tine grabeste:
Linga salcim sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-voi cit imi esti de draga.
Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surizind vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcim. - Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?
(1885, 1 iulie)

LA STEAUA

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atit de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins in drum
In departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Incet pe cer se suie:
Era pe cind nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel cind al nostru dor
Pieri in noapte-adinca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.
(1886, 1 decembrie)

DE CE NU-MI VII

Vezi, rindunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?
O, vino iar in al meu brat,
Sa te privesc cu mult nesat,
Sa razim dulce capul meu,
De sinul tau, de sinul tau !
Ti-aduci aminte cum pe-atunci
Cind ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atitea ori, de-atitea ori ?
In lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scintei ...
Dar, oricit ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s !
Caci tu inseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mindra decit orice stea,
Iubita mea, iubita mea !
Tirzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii ...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?
(1887, 1 februarie)

KAMADEVA

Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi sa-l vindec,
L-am chemat in somn pe Kama -
Kamadeva, zeul indic.
El veni, copilul mindru,
Calarind pe-un papagal,
Avind zimbetul fatarnic
Pe-a lui buze de coral.
Aripi are, iar in tolba-i
El pastreaza, ca sageti,
Numai flori inveninate
De la Gangele maret.
Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Ma lovi cu ea in piept,
Si de-atunci in orice noapte
Pling pe patul meu destept ...
Cu sageata-i otravita
A sosit ca sa ma certe
fiul cerului albastru
S-al iluziei deserte.
(1887, 1 iulie)

POSTUME
PRIN NOPTI TACUTE

Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vintul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i sunt;
Ochiu-mi o cata
In lumea lata.
Cu mintea beata
Eu pling si cint.
(1869)

ODIN SI POETUL

(fragment)
Ei cer sa cint ... durerea mea adinca
S-o lustruiesc in rime si-n cadente
Dulci ca lumina lunei primavara
Intr-o gradina din Italia.
Sa fac cu poezia mea cea dulce
Damele sa suspine, ce frumoase
Pot fi pentru oricine. Pentru mine
Nu. Si juni natingi cu tigarete-n gura,
Frizati, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinti,
Sa reciteze versuri de-ale mele
Spre-a coperi cu-espresia adinca
Unei simtiri adevarate - niste mofturi.
Mai bine-as smulge sufletul din mine,
As stoarce cu o mina cruda, rece
Tot focul sint din el, ca in scinteie
Sa se risipe, pin' se va-njosi
Sa animeze pe deserti si rai.
[. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ]
(1872)

ADINCA MARE ...

Adinca mare sub a lunei fata,
Inseninata de-a ei blonda raza,
O lume-ntreaga-n fundul ei viseaza
Si stele poarta pe oglinda-i creata.
Dar mini - ea falnica, cumplit turbeaza
Si misca lumea ei negru-mareata,
Pe-ale ei mii si mii de nalte brate
Ducind peire - tari inmorminteaza.
Azi un diluviu, mine-o murmuire,
O armonie, care capat n-are -
Astfel e-a ei intunecata fire,
Astfel e sufletu-n antica mare.
Ce-i pasa - ce simtiri o sa ni-nspire -
Indiferenta, solitara - mare !
(1873)

AH, MIEREA BUZEI TALE

Ah, mierea buzei tale am gustat-o
A buzei tale coapte, amorul meu;
Zapada sinului eu am furat-o,
De ea mi-am racorit suflarea eu;
Ah, unde esti, demonico, curato,
Ah, unde esti sa mor la sinul tau !
Ce sunt eu azi ? - o frunza, o nimica
Si-mi pare ca am fost un imparat,
Simtirea care sufletu-mi despica
E ca si cind o lume mi-a furat;
Ah, mierea buzei tale, pasarica,
Am nebunit de cind o am gustat !
Ah, cum nu esti, sa-ti mistuiesc viata,
Sa-ti beau tot sufletul din gura ta,
Sa-ti sorb lumina pin' ce-or fi de gheata
Frumosii-ti ochi - sa-ti devastez asa
Tot ce tu ai frumos... o, ma invata
Sa te ucid cu respirarea mea !
Sa murim amindoi... La ce traiesc eu,
La ce traiesti tu pe a lumii spume ?
Sarmane inimi inchegate-n vreme,
Sarmane patimi aruncate-n lume;
Ah, sa murim, nu plinge, nu te teme,
Ca undeva s-afla al nostru nume !
Incet, incet, sa ne culcam in racla,
Incet de pe pamint ne-om furisa.
O, stinge a privirei tale facla,
Inchide ochii tai... asa, asa;
Ce bine e sa dormi adinc in racla,
Sa dormi adinc, sa nu mai stii ceva.
Iubito, vremea-n loc sa steie,
Sa stinga universu-ntreg in noi;
O raza inca, inca o scinteie,
S-apoi dispare tot... s-apoi, s-apoi
Simt inca gindul tau iubit, femeie,
S-apoi nu vom mai fi nimic... noi doi.
(1873)

PRIVESC ORASUL - FURNICAR

Privesc orasul - furnicar -
Cu oameni multi si muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolti,
Cu cite-un chip l-a stradei colt.
Si trec foind, rizind, vorbind,
Multime de-oameni pasi grabind.
Dar numai p-ici si pe colea
Merge unul de-a-nletelea,
Cu ochii-n cer, pe suierate,
Tiindu-si minile la spate.
S-aude clopot rasunind,
Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
Preotii lin si in vesminte
Cintind a cartilor cuvinte.
In urma vin ca-ntr-un prohod
Tineri, femei, copii, norod;
Dar nu-i prohod - sfintire de-apa,
Pe uliti lumea sa nu-ncapa;
Se scurg incet - tarra bumbum -
Ostasii vin in mars acum,
Naintea lor tambur-major,
Voinic el calca din picior
Si tobe tare-n tact ei bat
Si pasii suna apasat;
Lucesc si armele in sir,
Frumos stindarde se desir;
Ei trec mereu - tarra bumbum -
Si dup-un colt dispar acum...
O fata trece c-un profil
Rotund si dulce de copil,
Un cine fuge spariet,
Suier-un lotru de baiet,
Intr-o raspintie uzata
Si-ntinde-un orb mina uscata,
Hamalul trece incarcat,
Si orologiile bat -
Dar nimeni mai nu le asculta
De vorba multa, lume multa.
(1873)

EA-SI URMA CARAREA-N CODRU

Ea-si urma cararea-n codru,
Eu ma iau pe a ei urma,
Cind ajung cu ea alaturi
Rasuflarea-mi se curma.
Mai rasuflu inc-o data,
Zic o vorba, ea tresare,
Si se uita-n alta parte
Si raspuns de loc nu are.
Dar mereu de ea m-apropiu
Si-i vorbesc si ii dau sfaturi,
Ea se apara c-o mina
Si se uita tot in laturi.
Cind pe talie-i pun bratul,
Ea se fringe, va sa scape,
Dar o trag mereu spre mine,
Mai aproape, mai aproape.
Mai nu vrea si mai se lasa.
Capul ei mi-l pun pe umar,
Pun pe ochii-nchisi, pe gura,
Sarutari fara de numar.
Si la piept o string mai tare.
Rasuflarea-mi se sfirseste;
O intreb de ce-i mihnita,
O intreb de ma iubeste.
Iar ea ochii si-i deschide
Mari, puternici, plutitori :
- Imi esti drag din cale-afara,
Dar obraznic uneori.
(1876)

GINDIND LA TINE

Gindind la tine fruntea-acum ma doare.
Nu stiu ce rost mai are-a mea viata
Cind n-am avut o clipa de dulceata :
Amar etern si visuri peritoare !
Dar ce in noapte glasul tau ingheata !
Vedea-vor ochii-mi inc-o data oare
Frumosul trup, - femeie zimbitoare ! -
Ce mi-a fost dat sa-l string o clipa-n brate ?
Tu, blond noroc al unui vis desert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, sa stii ca nu te iert.
Caci dorul meu mustrari o sa-ti tot spuie
Si sarutindu-te am sa te cert
Cu desmierdari cum n-am spus nimanuie.
(1876)

CARTILE

Shakespeare ! adesea te gindesc cu jale,
Prieten blind al sufletului meu;
Izvorul plin al cinturilor tale
Imi sare-n gind si le repet mereu.
Atit de crud esti tu, s-atit de moale,
Furtuna-i azi si linu-i glasul tau;
Ca Dumnezeu te-arati in mii de fete
Si-nveti ce-un ev nu poate sa te-nvete.
De-as fi trait cind tu traiai, pe tine
Te-as fi iubit atit - cit te iubesc ?
Caci tot ce simt, de este rau sau bine,
- Destul ca simt - tot tie-ti multumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,
M-ai invatat ca lumea s-o citesc,
Gresind cu tine chiar, iubesc gresala :
S-aduc cu tine mi-este toata fala.
Cu tine da... Caci eu am trei izvoara
Din care toata mintea mi-o culeg :
Cu-a ta zimbire, dulce, lina, clara,
A lumii visuri eu ca flori le leg;
Mai am pe-un intelept... cu-acela iata
Problema mortii lumii o dezleg;
S-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu ma tine...
Dar, despre-acela, ah, nici vorba nu e.
El e modest si totusi foarte mare.
Sa taca el, sa doarma ori sa-mi spuie
La nebunii - tot intelept imi pare.
Si vezi, pe-acesta nu-l spun nimanuie.
Nici el nu vrea sa-l stie orisicare,
Caci el vrea numai sa-mi adoarma-n brata
Si decit tine mult mai mult ma-nvata !
(1876)

DORMI !

De ce te temi ? au nu esti tu cu mine ?
Las' ploaia doar sa bata in feresti -
Las' vintul trist prin arbori sa suspine,
Fii linistita tu ! Cu mine esti.
Ce te-ai sculat si te uiti in podele ?
Uimita pari si pari a astepta.
Nu poti vedea cu ochii printre ele -
Vrei sa-ti aduci aminte de ceva ?
Lasa-te-n perini - eu iti voi da pace.
Dormi tu - si lasa sa ramin destept.
Pe cind citesc, intotdeauna-mi place,
Din cind in cind sa cat la tine drept,
Sa vad cum dormi...
sa te admir cu drag...
Cu gura-abia deschisa-ncet respiri,
De pe condei eu min-atunci retrag.
Patrunde pacea tristele-mi gindiri.
Frumoasa esti... o prea frumoasa fata.
Ca marmura de alba-i a ta fata.
Imi vine sa alerg la tine-ndata
S-astfel cum dormi sa te cuprind in
brata.
Dar te-ai trezi... pacat ! si nu ma-ndur
Dormi linistit c-un brat pe dupa cap.
Din cind in cind cu ochiul eu te fur,
Din cind in cind din mina cartea scap.
Si-s fericit... Pulseaza lunga vreme
In orologi cu pasii uniformi...
De ce te temi ? Cu mine nu te teme !
De nu te culci, te culc cu sila... Dormi !
(1876)

IN FEREASTRA DESPRE MARE

In fereastra despre mare
Sta copila cea de crai -
Fundul marii, fundul marii
Fura chipul ei balai.
Iar pescarul trece-n luntre
Si in ape vecinic cata -
Fundul marii, fundul marii,
Ah ! de mult un chip i-arata.
"Spre castel vrodata ochii
N-am intors si totusi pling -
Fundul marii, fundul marii
Ma atrage in adinc."
(1876)

DE VORBITI MA FAC CA N-AUD...

De vorbiti ma fac ca n-aud,
Nu zic ba si nu va laud;
Dantuiti precum va vine,
Nici va suier, nici v-aplaud;
Dara nime nu m-a face
Sa ma ieu dup-a lui flaut;
E menirea-mi : adevarul
Numa-n inima-mi sa-l caut.
(1876)

AI NOSTRI TINERI...

Ai nostri tineri la Paris invata
La git cravatei cum se leaga nodul,
S-apoio ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor istet de oaie creata.
La ei isi casca ochii sai nerodul,
Ca-i vede-n birje rasucind mustata,
Ducind in dinti tigara lungareata...
Ei toata ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strimba:
Stilpi de bordel, de crisme, cafenele
Si viata lor nu si-o muncesc - si-o
plimba.
S-aceste marfuri fade, usurele,
Ce au uitat pin' si a noastra limba,
Pretind a fi pe cerul tarii: stele.
(1876)