POEZII PENTRU COPII - TOAMNA

Pezii de toamna.

Poezii pentru copii. Poezii de toamna

Toamna 
de Octavian Goga


Val de bruma argintie
Mi-a impodobit gradina
Firelor de lamiita
Li se usca radacina.

Peste crestet de dumbrava
Norii suri isi poarta plumbul.
Cu podoaba zdrentuita
Tremura pe cimp porumbul.

Si cum de la miazanoapte
Vine vintul fara mila,
De pe virful surii noastre
Smulge-n zbor cite-o sindrila.

De vifornita pagina
Se-ndoiesc nucii, batrinii,
Plinge-un pui de ciociriie
Sus pe cumpana fintinii.

I l ascult si simt subt gene
Cum o lacrima-mi invie
Ni se-aseamana povestea,
Pui golas de ciociriie.


Cantec de toamna

Bun gasit, draguta toamna.
Bun sosit la noi!
Ne-ai lipsit atata vreme
Din gradini si din zavoi!

Mere rosii, poama coapta
Munte ne-ai adus!
Nu uita. toamna bogata.
Nucile-s de-ajuns.

De pe deal copiii vin
Plini de voiosie;
Am adus de la vecini
Multi struguri din vie.

Merele sunt coaple-acum.
Strugurii suni dulci si buni.
Draga toamna-ti multumim!
Te rugam mai vino, vin!


Toamna


Toamna, tu ne-aduci
Multe fructe dulci.
Gutui, nuci si mere.
Struguri, prune, pere.
Si porumb de macinat
La gospodarie-n sat.

Frunza

-Frunza galbena uscata,
De ce esti tu suparata
Si stai sus pe ramurea
Singurica, singurea?

-Cum sa nu fiu amarata,
Daca toamna cea urata
Imi da ploaie si-mi da vant
Si ma culca la pamant?
   
Toamna

Toti acei ce-ntreaga vara
Au lucrat din zori si pana seara
Toamna au roade bogate
Au si fructe, si bucate.

Mere, pere in panere
Prune bune si alune
Si gutui amarui
Cu puf galben ca de pui.
Si tot felul de legume
De nu le mai stii pe nume.
   
Toamna

Toamna a intrat in casa
Punand struguri dulci pe masa
Si-n camara prin borcane
Patlagele dolofane.
Tot ea ne-a adus alune
Nuci si mere foarte bune
Mari gutui pentru dulceata
Si-un butoi de varza creata.

BASME: CIOC! CIOC! CIOC!

CIOC! CIOC! CIOC!

POVESTI PENTRU COPII

Emil Garleanu

Si paserile se inteleg intre ele. Dumneavoastra poate nu ma veti crede. Atata paguba! Dar eu stiu multe asupra lucrului astuia de la gaita mea, de la gaita mea care, fiindca am invatat-o sa vorbeasca omeneste, mi-a descoperit cateva taine ale graiului pasaresc. Dumneata, spre pilda, auzi ciripind o randunica, crezi ca i-a venit, asa, un gust, sa faca galagie, in vreme ce dansa da povete puisorilor ei: „Nu iesiti la marginea cuibului!", „Nu strigati cand nu sunt eu cu voi!", „Tst! pisica!" O vrabie ciripeste pe gard. Dumitale putin iti pasa. Si ei, biata! i-a sarit inima din loc: „Uliul!" in noptile cu luna asculti privighetoarea - te incanta; ajungi sa crezi ca pentru tine isi varsa in galgairi ploaia de margaritare. Nici nu banuiesti ca-si plange numai dragostea ei.

Asa, multumita gaitei mele, am ascultat, deunazit o convorbire intre un macaleandru si-un scatiu. Sa v-o spun:

„Cioc! cioc! cioc!" se aude de departe. Macaleandrul zice:

- E ciocanitoarea!

- Ciocanitoarea - raspunse scatiul - ce-o fi ciocanind mereu?

- Cauta veverita, il desluseste macaleandrul. -Veverita? De ce?

- Urati imi sunteti voi, scatiii, ca nu stiti nimic. Nu-i cunosti povestea? Sa ti-o spun!

Marturisesc ca vreo cateva ciripiri nu le-am inteles, dar le-am Wit insa minte. Acasa i le-am spus gaitei, si gaita mi le-a talmacit. Asa, va pot spune, intocmai, dupa zisele macaleandrului, povestea ciocanitoarei:

.. .Demult, m-asculti, scatiule? incepe macaleandrul, demult tare, la-nceput, pe cand oamenii erau putini de tot, si poamele si mai putine, veverita a dat, intr-o buna zi, peste un pom ciudat, cu roada rotunda, tare, dar cu miezul dulce si gustos. Daduse, frate, peste alun. I-au placut alunele si, vezi, fiinta prevazatoare, sa nu mai pateasca, cum o patise, cand rosese o iarna intreaga coaja copacilor, sa se hraneasca, ce i-a venit in gand? Sa stranga alune. Si si-a umplut scorbura de cu toamna. Tocmai se bucura ca daduse norocul peste dansa, facea planuri mari, sa nu se miste toata iama din casuta ei, nici cu varful botului sa nu miroasa vifornita cand, intr-o buna dimineata, se zgaraie la un picior intr-o coaja. Cauta - coaja de aluna. De unde? Ca ea nici nu se atinsese inca de merindele stranse. Cerceteaza: un sfert de alune mancate! S-a mahnit veverita, dar s-a si maniat. S-a pus la panda, sa prinda pe hot. S-a ghemuit in fundul scorburii, una cu copacul, si-a asteptat. Ce era? Ciocanitoarea, cum o vezi: sai ici, vara-te colea, da de scorbura, in scorbura de alune, si, cum e iscusita, a inteles ea ca-n alune trebuie sa fie ceva. Plisc are, slava Domnului! Crat! iaca si miezul. Bun! Crat-crat-crat, s-a pus pe mancat. Din ziua aceea venea in fiece amiaza sa-si ia pranzul. in dimineata cand o pandea veverita, a sosit tot asa zglobie, dar de-abia intra in scorbura ca veverita se repezi. Ciocanitoarea vroi s-o zbugheasca afara, dar veverita o prinse de coada! Da-i in sus, da-i in jos, lasa coada, ca soparla, in laba veveritei, si pe ici ti-e drumul. Mai tarziu, cand i-a venit inima la loc, si s-a vazut fara coada, s-a intors la veverita sa se roage de dansa. N-a mai intrat in scorbura, si, smerita, a batut cu ciocul: Cioc! cioc! cioc! Dar veverita isi mutase culcusul. De atunci mereu ciocaneste la fiecare copac, dar nici ca da de raspuns...

- Zi, de atunci - intreaba scatiul - n-are ciocanitoarea coada...

- Vezi bine... Ssst! Uite-o...

Ma uit si eu. O fulgerare rosie strabate luminisul. Ciocanitoarea se catara cu ghearele de trunchiul unui mesteacan si—l ciocaneste de jos pana sus. Apoi trece la alt copac si la altul. Fagul suna mai tare, frasinul mai inabusit. Un stejar gaunos rasuna ca un harb. Si ciocanasul bate mereu, se duce, se sterge din ochii mei. De-abia se mai aude, departe:

Cioc! cioc! cioc!

Scatiul piuie iar:

- Stii una, frate macaleandre? Eu cred ca tot ce mi-ai spus sunt numai niste vorbe. Ea ciocaneste fiindca suge din mustul copacilor - i-o fi placand hrana asta. •

Macaleandrul se supara:

- Se cunoaste ca esti pasare neispravita. S-o fi hranind ea cu mustul copacilor, dar ce si-o fi zis: „Daca mi-i dat sa ciocanesc mereu, cel putin sa trag din asta un folos, sa ma hranesc!"

- Asa-i! incheie scatiul.

Acestea le-am auzit mai deunazi povestite de catre un macaleandru unui scatiu. Un lucru insa: daca veniti careva pe la mine, sa nu spuneti cumva gaitei mele cele ce v-am destainuit. Ma asurzeste cu ocarile. Va rog!

BASME: GAINUSA ROSIE

POVESTI PENTRU COPII

Gainusa Rosie

 de Joseph Jacobs

Intr-o buna zi, in timp ce scurma pamintul cu ciocul Gainusa Rosie gasi un bob de griu.
"Acest bob de griu trebuie plantat", zise ea. "Cine va planta bobul asta de griu?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci il voi planta eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

In curind griul crescu inalt si galben.
"Griul este copt", zise Gainusa Rosie. "Cine va secera griul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci il voi secera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Cind griul fu secerat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va treiera griul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci il voi treiera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Cind griul fu treierat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va duce griul asta la moara?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Ea duse griul la moara si-l macina si facu faina. Apoi ea intreba: "Cine va framinta si coace piine?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Ea framinta si coapse piine. Apoi intreba: "Cine va minca aceasta piine?"
"Ooo, eu o voi minca", zise Rata.
"Si eu", zise Pisica.
"Si eu", zise Ciinele.
"NU, NU!" zise Gainusa Rosie. "Eu voi face asta". Si asta facu.

PINOCCHIO

POVESTI PENTRU COPII

Povestea lui Pinocchio

 A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti,…
… un timplar batrin, pe nume Gepetto. El traia intr-o casuta uitata la marginea unui orasel. Intr-o zi, s-a hotarit sa ciopleasca din lemn un baietel, care sa-i aline singuratatea. Dupa ce a terminat de cioplit, Gepetto s-a culcat.

Un greier spiridus a intrat in odaie si vazind baietelul de lemn, a suflat peste el si l-a facut sa se miste. Dimineata, timplarul a vazut cu uimire ca baiatul cioplit din lemn se putea misca. Nu-i venea sa-si creada ochilor.

Batrinul l-a considerat copilul lui si l-a numit Pinocchio. Baiatul era foarte neastimparat. Greierele spiridus il certa si-i spunea sa asculte de sfaturile batrinului lui tata. “-Nu vreau, nu cred ca asa ceva este pentru mine!” raspundea obraznic Pinocchio. Dupa un timp, Gepetto l-a inscris la scoala, i-a cumparat un abecedar si l-a condus cu drag pina la poarta , in prima zi de scoala.

Pe drum Pinocchio a dat peste un grup de papusari, care tocmai dadeau un spectacol. Scena era plina de marionete, iar cind a trecut Pinocchio, acestea s-au napustit asupra lui. Vazind, directorul s-a infuriat:”-Cum indrazniti sa intrerupeti spectacolul?”. “-Domnule director, eu nu am nici o vina, raspunde Pinocchio. Papusile au vrut doar sa ma salute.” Vazind cit de dragalas este baiatul, directorul i-a oferit cinci banuti de aur, cu care Pinocchio, multumit s-a intors acasa. La intoarcere, nici nu-i trecea prin gind ca este urmarit. La un moment dat, o vulpe schioapa si un motan orb i-au iesit in cale. “-Unde te grabesti baietasule, il ia la rost vulpea sireata. Noi stim cum ai putea sa-ti inmultesti banutii. Vino cu noi pe cimpul minunilor. Acolo, daca ingropi banutii, a doua zi va creste un copac cu crengile pline cu banuti.”

Pinocchio a strigat dupa ajutor. La un moment dat a aparut o zina buna care l-a eliberat, l-a dus acasa la ea si la luat la intrebari: “-Unde sint banii?” “-I-am pierdut, a incercat s-o pacaleasca Pinocchio” Cu fiecare minciuna, insa, nasul ii crestea din ce in ce mai mare. “-Promit ca de azi inainte ma voi cuminti. Voi merge la scoala si-l voi asculta pe Gepetto, spuse Pinocchio printre lacrimi.” facindu-i-se mila de el, zina i-a scurtat din nas. Apoi l-a dus acasa la Gepetto. Pinocchio, in citeva zile a uitat de promisiunea facuta. Iesind la joaca, a dat peste o trasurica trasa de un magarus. “-Vino cu noi in Tara Jucariilor” l-au ademenit pe Pinocchio.

Acesta nici nu a stat pe ginduri. Ajunsi in imparatia jucariilor, s-au jucat, au lenevit, uitind de alte griji. Dupa citeva zile s-au trezit cu niste urechi lungi si coada. Aratau ca niste magari. Niste circari i-au dus la circ si, pentru putin ovaz, munceau saracii din greu.Pinocchio, cu prima ocazie ivita a scapat. Fugea, fugea, nici el nu stia incotro.Ajuns la malul unei ape, de suparare si-a legat de git un bolovan si s-a aruncat in apa. Zina cea buna a avut, insa grija de el, i-a dezlegat funia si l-a scapat si de infatisarea de magar. Pinocchio dadu din miini si din picioare sa ajunga cit mai repede la mal. Dar, vai! o balena l-a inghitit si o data cu el si foarte multa apa. Baiatul se zbatea in burta balenei incercind sa scape, cind deodata, doua brate puternice l-au prins si l-au scos din apa. Era Gepetto care i-a povestit ca a pornit in cautarea lui pe o barca si a fost inghitit de balena, in timpul unei furtuni. Observind ca noaptea balena doarme cu gura deschisa, cei doi au planuit sa scape. Ei s-au agatat de coada unui peste si au asteptat pina cind balena si-a deschis gura. Atunci, impreuna cu pestele au iesit afara din gura ei. Ajunsi acasa, batrinul s-a imbolnavit si a cazut la pat. Pinocchio l-a ingrijit, dindu-i medicamente si mincare. Citeodata, seara, baiatul citea si invata sa scrie singur. Vazind faptele lui bune, zina cea buna a intrat in incapere si i-a dat viata. De bucurie, batrinul s-a vindecat pe loc. Pinocchio a devenit un baietel cuminte si au trait impreuna fericiti mult timp.

Sursa:Didactic.ro